Despre intamplare sau ce sa faci ca sa se intample..

10606152_531494743617931_7557969973041204085_n

Poza facuta de sotul meu in primul nostru concediu- Sarti, Grecia

„Nimic in viata nu este intamplator.”

„Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus.”

„Toate lucrurile se intampla la momentul potrivit.”

„Ce e al tau, e pus deoparte.”

„Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” (Biblia)

Citatele, vorbele din popor de mai sus sunt in topul nepreferintelor mele. Le-am ignorat si pus deoparte pana si in ziua de azi. Incurajari si cuvinte de ridicat moralul deloc practice pentru mine. Nu cred in asa ceva- asta inseamna sa stai deoparte si sa astepti.. sa astepti ce? Nimic nu se intampla in viata daca nu intreprinzi ceva, daca nu pasesti, daca nu actionezi, daca nu-ti creezi tu o oportunitate sau daca nu iesi sa o cauti. Cel mai tare ma dureau aceste cuvinte in momentele in care nu aveam o cale de iesire sau eram atat de jos incat nu mai zaream niciun petec de lumina. Cum sa crezi asa ceva cand tu nu stii unde sa pui piciorul pentru urmatorul pas? Cum sa crezi in destin, soarta, noroc cand ziua de maine e in intuneric complet?! Sau cum sa crezi ca la un moment dat vei gasi persoana potrivita pentru tine cand persoana pe care o iubesti acum, care este centrul universului tau, te-a parasit?! Cum sa poti continua, cand tu nu stii incotro sa mergi..

Inca imi dau dreptate..

Singurul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa te concentrezi asupra ta, trebuie sa te pui in valoare pentru tine, trebuie sa vrei sa te ridici si sa mergi, in orice directie, pentru inceput chiar nu conteaza, trebuie sa mergi ca sa nu stai pe loc, trebui sa continui sa bajbai in intuneric, pentru ca in cele din urma, vei zari o pata de lumina si atunci vei sti exact unde trebuie sa mergi.

Esti singurul tau ajutor si singura sansa pe care o ai ca sa reusesti- nimeni altcinva nu poate trai pentru tine. Trebuie sa ai curaj sau sa-ti faci curaj, sa ai incredere sau sa-ti faci incredere ca poti si vei reusi. Nu ai nimic pus de-o parte, insa CRED ca daca iti dai silinta CEVA BUN trebuie sa urmeze- o lege yin si yang, daca vrei- in tot raul este un bine.

Poza facuta de sotul meu in primul nostru concediu- Sarti, Grecia

Poza facuta de sotul meu in primul nostru concediu- Sarti, Grecia

De ce scriu acum despre aceste randuri?! pentru ca in continuare cred in ele, in primul rand, si chiar daca, imi vine sa rad, faza cu intamplarea parca mi s-a aplicat si mie. Am facut un liceu cu profil intensiv franceza, facultatea de comunicare si relatii publice si am ajuns sa fac contabilitate.. intamplarea? de cateva luni, desi nu credeam ca franceza imi va mai folosi vreodata, pentru ca deja imi caut un loc de munca intr-un alt loc de preaaa multa vreme, am gasit- fac contabilitate.. franceza! :)) Din punctul meu de vedere nu se aplica citatele de la inceput, insa cei din jurul meu sunt de alta parere… as fi crezut in ele, as fi devenit o „crezatoare” daca as fi facut PR in franceza.. 🙂

Sunt genul de om care nu a primit niciodata nimic pe tava si a trebuit sa muncesc daca mi-am dorit ceva, am fost sustinuta de ai mei, si doar Dumnezeu stie ca am cei mai buni parinti din lumea, insa la fel ca si ei, tot ce am si sunt acum, am obtinut prin munca..chiar daca nu am facut cele mai bune alegeri in ceea ce ma priveste, chiar daca nu sunt acolo unde am visat sa fiu, chiar daca in continuare gresesc, cand privesc in urma am satisfactia faptului ca mereu am continuat sa merg, sa bajbai, sa inaintez, nu m-am pus jos si nu am asteptat nimic, am continuat sa merg inainte ..pentru mine.

Ultimul citat, poate ca nu merge cu celelalte, insa e acolo pentru ca am incredere si credinta in Dumnezeu, singura cale de care am nevoie.. si asta am realizat in timp.. am fost creati ca fiinte libere si independente, trebuie doar sa fim intelepti in deciziile noastre.. cred ca asta e solutia: sa continui sa mergi inainte si sa fii intelept in deciziile tale.

tumblr_mhrdcky2G11qfi0guo1_500

Cred ca fiecaruia dintre noi i s-a intamplat macar o data in viata sa intalneasca o persoana pe care sa o indrageasca din prima clipa, o persoana cu care sa poata comunica, vorbi deschis, o persoana pe care sa simti ca deja o cunosti fara sa o mai fi vazut vreodata in viata.

Eu am intalnit acum cativa ani o astfel de persoana si fiecare intalnire cu ea imi este balsam.. ma bine dispune de fiecare data, imi iau doza necesara de optimism pentru o buna bucata de timp, ma “optimizeaza” si-mi da o pofta nebuna de viata.. dar, de ce pentru o buna bucata de timp?! Pentru ca din nefericire, ne desparte o distant considerabila.. dar traiasca tehnologia.. am parte de terapie prin telefon! J

Aceasta postare este pentru acele persoane din viata noastra care ne fac bine prin simpla lor prezenta.

Panica, panica, panica

In ultimul timp lipsesc tot mai mult, de fapt imi neglijez tot mai mai mult casuta virtuala. Daca alta data puteam sa scriu non stop despre orice, acum mi-e greu sa scriu un pic despre nici nu stiu ce…

Urmeaza sa fac cateva schimbari majore in viata mea, pe mai multe planuri si asta imi ocupa cea mai mare parte din ganduri, trairi, nopti.. nu sunt un om al schimbarii, iubesc stabilitatea si siguranta si orice intervine si aduce nesiguranta si neprevazut, il elimin imediat din „joc”. Dar, de data aceasta este o schimbare pe care mi-o doresc, doar ca ceea ce urmeaza dupa, nu mai depind deloc de mine.. si atunci: panica, panica, panica!

Se zice despre constiinta noastra ca este mereu treaza si actioneaza ca o alerta, de exemplu daca urmatoarea miscare nu este chiar „inteleapta” constiinta va porni sirenele si te atentioneaza ca urmatoarea ta miscare este gresita.. La mine sistemul e un pic defect.. pentru ca sirenele mi se pornesc si cand e vorba de o alegere/schimbare minora :))

Am admirat mereu persoanele care se avanta ca un „berbec” cu capul inainte si tin piept oricarei provocari, nu au frica de esec, de greseala, de compromis, de urmari, de durere, de pierdere.. probabil ca sunt prea rationala sau prea fricoasa sau prea speriata de viata, dar de cele mai multe ori ma uimesc eu pe mine de cat de inchistata sunt intr-o „realitate” personala. Traiesc intr-un balon, un balon pe care apropiatii mei l-au acceptat si in momentul in care cineva din exterior imi critica „balonul” ma raneste profund si il etichetez ca „inamic”.

Sunt berbec si sunt incapatanata la maxim! recunosc! dar, probabil ca cea mai dureroasa „calitate” a mea este faptul ca in afara de familia mea si prietenii apropiati restul nu conteaza, cu atat mai mult parerea si rolul lor in viata mea! iar, acest lucru imi sta extrem de mult in calea schimbarilor pe care urmeaza sa le fac…

Pentru perioada asta agitata am nevoie de o oaza de liniste, de eliberare, astfel ca am descoperit un calmant… o melodie 🙂 versurile n-au nicio legatura cu starea mea, dar linia melodica este linistitoare..