O altfel de dragoste

Ultimele zile au fost pline: serviciu, scoala, acasa, plus ca am avut o stare generala de ne-bine: fizic, psihic si sufleteste! Poate ca m-a cuprins si pe mine astenia de toamna! Si, normal ca- fire umana, am folosit toate acestea ca o scuza pentru a nu mai citi, a nu mai studia. Am luat o pauza: “oricum nu ma simt bine si dupa ce imi revin o sa-mi reiau studiul!”

Doar ca am ajuns azi sa realizez ca starea de rau generala e mai rea! Pe langa toate am adaugat si dezamagirea ca, tocmai in astfel de momente, in loc sa ma incred in Domnul si in loc sa ma bazez pe dragostea si suportul Lui, sa-mi iau energia din bratele Lui, eu am fugit si m-am izolat in lene si delasare! Am avut impresia ca o sa pot sa trec singura peste, ca de asta am nevoie, dar recitind din Evanghelia dupa Matei, am putut sa percep intr-o maniera personala versetul: “Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?” (Matei 14:31).

In toata forfota cotidianului, aflata sub semnul luptei de supravietuire- competitie si grija de a ajunge la un punct de final cerut pentru o anumita situatie, ne indepartam de toti si toate, invatam sa traim independenti si sa luptam singuri. Dar, din pacate, desi ne nastem cu constiinta dependentei, uitam pe parcurs ca NU putem trai independenti de Acela care ne-a iubit si ne iubeste mai presus de toate greselile noastre: Dumnezeu! Oare cat timp ne trebuie sa ne insusim aceasta relatie, oare cand vom ceda si vom recunoaste ca viata fara El este o viata pustie, lipsita de sens si fara un punct final? O viata alaturi de El inseamna fericire, bucurie, dragoste, curaj, incredere, pace. Si, mai mult decat atat, a-ti pune increderea in Domnul si a-ti declara dependenta fata de El, te va face sa constientizezi ca in cele mai grele momente, atunci cand te simti coplesit de situatie, chiar daca tu nu mai ai puterea sa continui, Domnul va fi alaturi- te va incuraja, te va ridica si chiar duce in brate, la fel cum un tata isi ajuta copilul iubit! Si, acest lucru nu pentru ca noi suntem in credinta, ci pentru ca Domnul ne iubeste (mai mult si mai preus) si ne cheama mereu spre El. El stie ca avem nevoie de prezenta Sa, dar ne lasa sa constientizam si sa facem voluntar (din dragoste/ incredere/ credinta) pasul spre El.

Postarea nr. 100 :)

Nu pot sa spun decat ca ma bucur ca am ajuns la a 100-a postare! Pentru mine este o realizare de care ma bucur! Poate pentru unii e un fleac, dar pentru mine e o bifa pe lista de realizari! Asa ca fiecare cu bucuriile lui si fiecare cu coltisorul sau virtual! Al meu are 100 postari! 😀

Iar, pentru postarea asta, desi am vrut sa o fac ceva mai speciala- m-am gandit, scris, sters, re-re-gandit-  in cele din urma, am ajuns la o indrumare, un sfat- pe care doresc sa-l urmez, sa mi-l insusesc!